Tatal meu

Imi aduc aminte ca si cum ar fi o ramasita de amintire dintr-o alta viata, ca un fragment alb/negru dintr-un film mut din copilaria mea.

Mai precis de diminetile racoroase cand plecam de mana cu mama spre gradinita, tata fiind plecat demult, nestiind niciodata la ce ora se trezea. Zi de zi tata aparea dupa 5 dupa-amiaza obosit, nu prea bine dispus pana nu manca ceva iar apoi, dupa cateva minute petrecute cu ziarul in mana, apoi la televizor motaia refuzand indemnul mamei de a merge la culcare si evetual iscoditor in ceea ce priveste activitatea noastra scolara.

Dar in geanta lui plina mereu se gaseau bunatati rare pe vremea aceea, a comunismului: iaurt, sana, lapte, smantana, carne, oua, paine proaspata si, uneori, napolitane invelite in ciocolata si cate si mai cate. In timp l-am condamnat ca nu mi-a spus cum se agata o fata, cum se face sex, ca nu m-a lasat sa stau cu baietii din cartier la spart seminte in fata blocului, ca era prea corect, prea muncitor, prea tacut si, mai presus, ca nu mi-a spus ceea ce simte pentru mine, pentru noi, copii lui, decat rar, foarte rar.

Timpul a trecut, iar acum, cand am devenit tata la randul meu, cand el are atata gingasie si caldura sufleteasca pentru nepotelele lui, cand ma trezesc prea devreme si adorm prea tarziu cu gandul la fetitele mele cred cu tarie ca l-am inteles gresit. Lectia e simpla, dar minunata: tatal meu m-a iubit prin ceea ce a facut, nu prin cuvintele pe care nu le-a rostit. A ales calea barbateasca: greul faptei.

La multi ani, tata! (Eu vorbesc mai mult decat tine, mostenire de la mama) 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>