Tag Archives: personal

Capture

Carpe diem

Sunt momente în care viața pare un cățel care aleargă în jurul propriei cozi și nu regăsește covrigii din poveștile de altădată. Parcă nici mâncarea nu mai are gust, conform versului mioritic “nici iarba nu-i mai place” și rutina tronează peste programul zilnic, inflexibil, ca o matroană fără pic de milă. Parcă fiecare zi seamănă cu cea dinainte, iar cea care se întrevede are șanse foarte mari să fie o copie la indigo a zilei de azi.

Cred că, printr-o seară la teatru, o ceașcă de ceai în oraș cu cineva drag, prin muzică, printr-o plimbare liniștită în parc sau în natură, printr-o seară cu prietenii, viața ia forme și profunzimi diferite de la o zi la alta. Nu îmi reușește de fiecare dată, dar și când se întâmplă, vreau să cred că știu să fructific aceste momente.

Prețuiți prietenii și bucurați-vă de viață! Timpul trece. Nu fiți leneși. Trăiți frumos!

shutterstock_102566831

Invazia tehnologică

Unde ne duce modernitatea? Cum ne influențează tehnologia dacă nu știm cum să o controlăm? Poate părea un atu, un avantaj pentru adultul mereu pe fugă, dar, când vorbim de copii, atuul e doar copilăria frumoasă pe care le-o creăm. O tabletă lăsată zilnic în mâinile unui copil, mai mult de câteva zeci de minute, va conduce la inhibare, introvertire, la stagnarea dezvoltării instrumentelor de relaţionare cu cei din jur şi a limbajului, va duce la un apetit scăzut pentru mişcare şi deprinderi motrice, sport, dans şi alte activităţi care sunt foarte importante pentru dezvoltarea fizică armonioasă a copilului.

Imaginaţia, creativitatea se nasc atunci când reuşeşti să ai mintea concentrată asupra unei activităţi pe care tu o organizezi, o gestionezi, o finalizezi, atunci când, cu lucruri simple, dai naştere unui rezultat nou. Pentru copii este mai util să aibă puţine jucării pe care să le folosească într-o poveste imaginară decât să aibă zeci de jucării pe care să nu le cunoască, să le folosească rar, eventual pe post de obiecte zburătoare identificate. Într-un grup, copilul învaţă să se poziţioneze, să ia decizia de a face sau nu o acţiune, de a-şi asuma responsabilitatea acesteia, de a suporta consecinţele pozitive sau nu. În dezvoltarea personală, aceste interacţiuni sunt foarte importante şi se vor regăsi cu succes sau eşec în viaţă de adult, profesională şi personală.

Până când ei devin adulţi, noi, părinţii, suntem responsabili de asta. Tehnologia este un instrument, nu un scop în sine. E doar un semnal de alarmă în stoparea invaziei tehnologice în viaţă personală, acasă, în familie şi folosirea instrumentelor electronice cu măsură. Vă propun un experiment: o zi fără telefon, laptop sau rețele de socializare. Să îmi spuneți, vă rog, ce simțiți că pierdeți și ce câștigați. Nu spun să ne întoarcem în trecut, ci să fim mai atenți cu tehnologia care ne poate lua locul în creșterea propriilor copii.

Sursa foto: Shutterstock.com

writing-with-pen

Sursă de inspirație în ”Ochii tăi”

Alexandru Andrieș. Am simțit nevoia să scriu despre el. Nu l-am ascultat prea mult în tinerețe pentru că energia și curiozitatea mea exacerbate nu erau pe aceeași frecvență cu starea lui, cu mesajul lui. Acum, datorită unui moment cu mine (așa cum vă recomandam și vouă să aveți acum ceva vreme), am simțit nevoia sa îl citesc, nu să îl ascult. Are exact ceea ce caut eu la o poezie, mă regăsesc în versuri și îmi pare oarecum rău că nu le-am scris eu.
 
Nu e cazul să scriu mai multe despre Alexandru Andrieș. El merită ascultat, trăit, dansat. Minunat! 
 
Am ales la intâmplare una dintre poeziile lui și vă doresc să aveți grijă de voi, de ceea ce contează din voi!
Ochii tăi 
 
”Şi lumina parcă se pregătea,
Aduna toţi norii şi-i atârna
Departe la orizont,
Pe frânghie,
Să se-usuce încet… 
Astă-seară a fost cald şi senin,
Toate stelele aveau pahare de vin
Şi-mi dădeau să gust puţin
Şi mie…
Între timp, tu dormeai… 
Spune-mi despre tine
Lucruri cât mai puţine,
Lasă-mă să le ghicesc,
Să le inventez, 
Să le potrivesc… 
Dacă mai crezi cât de cât în minuni,
Să te văd trei zile, să nu te văd trei luni,
Şi s-o luăm iar şi iar
De la capăt…
Spune-mi, cum ţi s-ar părea? 
Eu te vreau mereu
În colţişorul meu,
Să fii lângă mine
Şi să-ţi fie bine… 
Am cunoscut o fată frumoasă,
Are maşină, are şi casă
Şi vorbim la telefon
O grămadă…
Însă n-are ochii tăi…”

525789_10150874171669862_260597565_n

Sursa foto | Photo credit: Vlad Eftenie

 

D #di09

Ce e dragostea?

Am fost lăsat în vârful unui munte singur, cu ochii închiși, să învăț solitudineaApoi, am fost dus în deșert singur, cu ochii deschiși, să învăț ce înseamnă speranța. A urmat un drum către o insulă exotică plină de tot luxul și bucuria vieții, dar fără niciun ban, să învăț ce înseamnă dragostea.

Nu am reușit să învăț mare lucru, dar știu că nu ești singur cu tine dacă știi cât de bogat ești sufletește, nu ești pierdut când ai încredere in tine, chiar dacă nimeni nu-ți dă nicio șansă și că dragostea poate fi în mijlocul deșertului, în vârful unui munte sau pe cea mai frumoasă plajă din lume dacă știi să o cauți.

Așa că, uneori, mă găsiți în vârful unui munte, în deșert sau înconjurat de tot ce e mai frumos într-o insulă exotică, alteori nu mă găsiți. Însă, oriunde aș fi, voi căuta dragostea.
#dragosteainvinge

D #di06

#Dragosteainvinge

Pe 25 aprilie am lansat noul single Deepcentral, Dragostea învinge.” Povestea din spatele clipului este una ce merită împărtășită. Am primit multe propuneri de scenariu pentru această piesă. Cu regizorul și scenaristul videoclipului, Slava Sîrbu, am mai colaborat la  piesa “Raindrops”, lansată în Grecia alături de Elefteria Elefteriou și cunoșteam modul lui de lucru. Ne-a placut de la început viziunea lui referitoare la acest videoclip, faptul că dragostea se poate reprezenta prin imagini simple, dar pline de încărcătură: îmbinarea cadrelor abstracte specifice laturii spirituale a omului cu povestea unui cuplu care trece prin incercări, dar, în final, reușește să învingă. Este un videoclip sugestiv, plin de emoție, imagini superbe și unitar. De fapt, întregul scenariu este menit să contureze adevăratele sentimente nutrite de un bărbat sau de o femeie. Mi-am dorit ca acest videoclip să vorbeasca de la sine, prin imagini, prin simbolurile subtile, prin forța elementelor negre și puternice, contrastând cu albul și aridul autoîmplinirii. Până la urmă, poți iubi mai mult atunci când ești mai bun decât ai fost înainte.
Povestea videoclipului #dragosteainvinge se naște pe nisip și în noroi, inspiră optimism, încredere și sinceritate. Cadrele surprinse sunt pe cât de simpliste, pe atât de grăitoare și, credem noi, transmit emoții și transpun idealul iubirii într-o realitate pozitivă. La polul opus, regăsim atracții puternice, uneori distrugătoare, care pot sparge acest ideal. Șarpele este, probabil, cel mai sugestiv simbol al tentației, al riscului, al piedicii. Ne duce cu gândul la dragostea pură, edenică, dar și la ispitele atât de mari, actuale și concrete ce apar de-a lungul vieții fiecăruia dintre noi. Calul ni s-a parut tuturor că este cel mai reprezentativ animal care transmite sentimentul de putere îmbinat atât de armonios cu frumusețea și eleganța, cu forța și determinarea de a trece peste obstacole.

Sperăm ca mesajul și piesa să ajungă la sufletul fanilor noștri cât mai simplu și mai frumos, așa cum este sentimentul despre care cântăm: dragostea. E firesc să ne dorim cât mai multe vizualizări, aprecieri din partea voastră, însă faptul că am empatizat cu voi de la primele versuri înseamnă mult.

Dragostea ne este dăruită necondiționat de când ne naștem, în brațele părinților. Așa ar trebui să o oferim, la rândul nostru: necondiționat. Aceasta este una din asemănările dragostei cu muzica: iubești o piesa pentru ce este în sine, pentru ce reprezintă pentru tine, dai volumul la maxim și te pierzi în lumea ei. Ne dorim să trăim cu toții dragostea și muzica la maxim! Ne dorim fani sinceri ca voi, care să simtă și să iubeasca piesele noastre. Dacă sunt din ce în ce mai mulți (ceea ce se intampla 😉 ), atunci bucuria noastră este direct proporțională.
Mulțumim tuturor celor care ne susțin, ne apreciază, ne iubesc! Nu uitați, #dragosteainvinge întotdeauna! Trebuie doar să crezi în ea!

 

Quotation-Voltaire-love-Meetville-Quotes-35553

Masculinitate vs. masculinitate?

Egalitatea dintre sexe a început să fie înţeleasă prost. Suntem egali, suntem diferiţi, dar nu inversăm rolurile! Primesc tot felul de propuneri de aventuri de o noapte pe Facebook, tot mai dese, pe care le refuz ca o femeie cu principii pentru simplul motiv că nu ştiu în ce mă bag.

Ideea mă incită uneori pentru că respectivele nu arată rău, de obicei, însă chiar aşa? Poate sunt prea conservator sau prea precaut, dar îmi place să mă simt bărbat, să am eu controlul, să decid eu când, unde şi cum. Îmi place să mă simt vânător, cu toate riscurile ce decurg de aici. Cum să mă chemi mâine, la un anume hotel din capitală, la 01:00 “să ne-o tragem”? Mai aştept doar să mi se spună şi suma dacă ezit. :)

friday-the-13th

13 motive ca azi să fie o zi minunată!

Pentru că este zi de 13 m-am gândit să vă mărturisesc că nu cred în superstiţii. Cred în multe lucruri din lumea subtilă, care ţin de lumea spirituală, energetică, dar nu în superstiţii. Mai mult, cred că aceste superstiţii sunt alimentate chiar de noi cu o stare sau o energie negativă, ajungând să se îndeplinească conform dictonului “de ce ţi-e frică, de aia nu scapi”. Ancorarea minţii într-o dependenţă faţă de un obiect sau o acţiune ţine mai mult de intenţia de a controla imprevizibilul, şansa, viaţa, însă rezultatele nu sunt relevante din punctul meu de vedere. Dacă ar fi plină lumea doar de pisici în loc de câini, ar dispărea brusc superstiţia cu pisica ce ne taie calea :)

Dacă azi e 13, e mai rău decât ieri sau decât mâine? Notaţi evenimentele din ziua de 13 a fiecărei luni şi după un an recitiţi aceste notări şi veţi vedea că nu sunt cu nimic mai diferite decât alte zile: mai bune sau mai rele. La fel consider că se întâmplă şi cu toate celelalte superstiţii: statul în colţul mesei, pisica neagră ce îţi taie calea, fluieratul, geanta pusă jos, dusul gunoiului seară. Unele sunt măsuri de protecţie, pe altele le consider din categoria bunelor maniere, eventual sau o simplă distracţie, că să mai diversificăm evenimentele monotone dintr-o zi de marţi sau vineri, 13 .

Aşa că vă doresc ca astăzi să aveţi cea mai frumoasă zi din viaţă voastră chiar dacă e 13 :) şi hai să gândim că se poate să fie bine, indiferent de pisici negre, genţi, fluierat, colţ de masă sau alte superstiţii.

1623192_10201492519176744_1305477640_n

La mulți ani, Rebecca!

Astăzi se împlinesc 4 ani de când mă plimbam mai agitat ca niciodată pe coridorul maternității, așteptând ca doctorul să mă invite în blocul operator să particip la nașterea primului copil. Am hotărât că se va numi Rebecca. Dupa 8 luni și ceva de sarcină dificilă am considerat că mama e indreptățită să aleagă numele copilului (după câteva liste pline cu nume de fată care ne-ar placea). Nu am reușit să cumpăr nici flori, nici altceva. Eram prea preocupat de evenimentul în sine. Ulterior am rezolvat și aceste detalii și… am intrat în sală.  Îmi țineam soția de mână, dar nu-mi puteam lua ochii de la locul de unde aveam să aud primele sunete ale unui suflet ce va depinde de mine toată viața. Și chiar așa este: îmi soarbe prezența, privirile, mă cheamă la ea, face orice ca seara să nu plec decât atunci cand îi este prea somn. “Tăticul meu bun” – așa îmi spune.

Am trecut prin fericirea de a avea un copil sănătos la naștere, frumos, prin teama de a nu-și pierde mama, prin nopți de nesomn, prin momente când sufeream că era bolnavă. Toate trec atunci cand o simt în brațe.

La mulți și fericiți ani, fetița mea!

DORU_smile

Lecții de viață din provocări cotidiene

Am ales să îmi fac un blog, dar nu am spus și de ce și nici voi nu m-ați întrebat :) .  Așa e viața mea! Fac chestii, nu întreb, doar aleg. Am ales să fac muzică, dar nu am știut că va merge. Am ales să renunț la o carieră în învățământ care era se anunța de lungă durată și destul de promițătoare . Iau decizii și reușesc să mă mențin ferm pe poziții, mai ales atunci când simt că lucrurile sunt pe un făgaș normal. Că dau de urmele pe care au fost și alții, asta e altceva, dar cred că fiecare pășește așa cum simte, iar fiecare dintre noi are dreptul să alerge, să se plimbe prin viață sau doar să lenevească uneori.

Dar iar mă lungesc cu introducerile academice…Ziceam că am blog. Că am, vedeți și voi. Și mai spuneam, sau dacă nu spuneam spun acum, că cei de la Ziare.com mi-au luat un interviu pe care puteți să îl citiți aici.

Nu mi-a fost greu să răspund întrebărilor și a fost lejer să scriu despre ceea ce contează cu adevărat: muzică, familie, provocări profesionale și fani, adică voi. De ce calea blogului? Pentru că am vrut să fiu aproape de voi. Să devenim confidenți la ceas de seară sau chiar noapte, când mă trezesc scriindu-vă. Am vrut să transmit sincer niște stări, mesaje, subiecte de la om la om, de la un român la altul și am vrut să intru în rândul lumii sau pur și simplu să revin la vechea pasiune: scrisul.

Pentru că în spatele trupei Deepcentral, a numelor de scenă, a reflectoarelor, în backstage e un om cât de poate de normal, cu bucurii, dar și probleme, cel care plătește facturi, merge la ceai, are grijă de copiii lui, scrie, compune, cântă, trăiește. Țineți minte că vă sfătuiam și pe voi să faceți asta aici.

Și, pentru că tot am menționat de muzică și care e motivul de fapt pentru care voi mă știți, o să vă mărturisesc că mi-ar plăcea ca fanii Deepcentral să se cearnă, să fie puțini și buni, să ne asculte muzica, să ne consume energia pozitivă, să simtă în sincron cu noi că doar pentru asta suntem pe scenă, la concerte. Pentru asta existăm și datorită acestui lucru avem succes, premii, nominalizări. Și se simte bine :)

Iar eu, dacă aș fi să o iau de la capăt aș face același lucru.  Aș renunța, aș începe de la zero, aș iubi la fel, aș trăi la fel. Arta este egoistă, cere sacrificii, zilnic renunț la câte ceva, însă acesta este trenul meu și nu mai am 20 de ani, din păcate. Mi-am asumat acest sacrificiu, nu mă plâng, doar mă bucur și încerc să îmi găsesc un echilibru emoțional, profesional, cerebral, un echilibru acasă, cu fetele mele.

Și nu, nu îmi pare rău că nu sunt azi la catedră și m-aș întoarce acolo doar dacă ar fi cu niște boxe în spate și cu un microfon alături, dar nu cred că voi ați putea să stați cuminți în bănci și să faceți liniște, așa-i? 😀

Așa că, haideți să alegem cu capul, dar și cu inima, să ne asumăm asta, să căutăm provocări, să ne descoperim și autodepășim. Eu asta fac și se simte foarte bine când îmi și iese. Succes!

3

Unde ne-am pierdut?

Și, până la urmă, sunt suma activităților zilnice și a consecințelor acestora? Sunt cel de pe Facebook sau cel care răspunde la sondaje prin telefon sau cel care plătește mai tot timpul câte ceva online, la bancă sau la supermarket? Sau poate cel care e fericit când și-a cumpărat un obiect și crede că viața e mai frumoasă? Am simțit că valul tehnologic al ultimilor ani ne-a luat oarecum mințile și continuă să o facă. Ne fură conștiența, viața, sentimentele profunde și ne aruncă într-un cumul de activități superficiale zilnice care ne domină.

Eu sunt mai romantic de fel. Îmi aduc aminte cu bucurie de zilele de naştere ţinute în sufragerie cu câţiva prieteni foarte apropiaţi alături, de sandvişurile cu margarină, ou fiert şi brânză rasă peste care, eventual, ardei roşu, iar alături un casetofon sau o chitară. Îmi amintesc de parc, de mersul fără căşti până la şcoală (timp în care meditam asupra multor lucruri şi mă descopeream pe mine însumi atât cât puteam şi credeam că o fac la vârsta aceea, dar eram atent la dezvoltarea mea). Îmi aduc aminte de orele de instrument pentru care băteam toată Timişoara de două ori pe săptămână, îmi amintesc găurile din zidul cărămiziu al curţii, copilăria… Îmi amintesc de bucuria de a trăi.

Până la urmă ce ne face fericiţi? Sau poate ar trebui să mă întreb dacă sentimentul de a fi fericit se poate educa sau impune inconştient din exterior. Cred că ne-am pierdut dorinţa de a avea personalitate, de a ne descoperi, de a avea o părere, de a descoperi ceea ce ne deosebeşte de ceilalţi, dorinţa de a avea timp pentru noi înşine, de a crea şi lăsa ceva frumos în urmă. Trăim momentul şi cam atât. Este efectul de turmă cauzat de dominarea tehnologică a vieţilor noastre?

Vă propun să ieşiţi măcar o dată pe lună la o ceainărie, să închideţi telefonul şi să citiţi o carte sau să desenaţi, să scrieţi câteva rânduri (pe care ulterior le puteţi arunca),  să vă faceţi planuri, să vă bucuraţi de vreme (au şi ploaia sau zăpada farmecul lor dacă insistaţi să îl căutaţi), să vă bucuraţi de realizările voastre, de timpul acordat doar pentru propria persoană. Fiecare are reuşite şi eşecuri. Haideţi să vedem scara pe care am urcat până acum în viaţă şi să ne bucurăm de noi, de reuşite, de miracolul de a fi.

P.S. Am trei copii, o mie de proiecte şi o tonă de lucruri de făcut zilnic şi reuşesc să găsesc timp şi pentru mine. Nu căutaţi scuze! :)